Ildikó a întâlnit trandafirii și cultivarea acestora, aparent, întâmplător. Astăzi însă, este convinsă că Dumnezeu i-a răspuns atunci când i-a cerut o direcție.
La îndemnul părinților, Ildikó a căutat viitorul sigur în studii și într-o viață mai confortabilă, lucrând la birou. Însă, la 24 de ani, s-a trezit într-o comunitate rurală necunoscută, unde, după nașterea celor două fiice, a fost nevoită să renunțe la slujbă pentru a avea grijă de familie. Toate planurile ei s-au năruit. A trebuit să regândească totul.
În 2014, împreună cu soțul ei, au plecat spre Csombord pentru a cumpăra pomi fructiferi, dar s-au întors cu butași de trandafiri. Nici până azi nu știu clar a cui a fost ideea – fiecare îl indică pe celălalt – dar un lucru e sigur: atunci s-a născut un vis și o nouă perspectivă de viitor.
Un nou drum, cu multe încercări
Ildikó: Așa cred, că mâna lui Dumnezeu a fost în toată povestea. La început m-am împotrivit, nu aveam încredere în intuiția mea. Chiar era nevoie să trec de la hârtii la cizme de cauciuc? Cele două păreau lumi total opuse. Viața mea s-a schimbat la 180 de grade – și a trebuit să accept și să procesez această schimbare. Mereu mi s-a spus să nu fiu legată de pământ, iar acum exact asta a trebuit să iubesc și din asta a trebuit să fac tot ce e mai bun. Și azi mai lucrez cu mine – râde – e loc de creștere, sunt uși care încă se deschid… dar acum știu sigur că acesta e drumul meu.
Eszter: Povestește-ne despre începuturi.
Ildikó: În primii ani a fost vorba în primul rând de dorință. Munceam mult, mai ales pentru că nu știam nimic. În 2015 am plantat 1.600 de butași în prima noastră seră. Până în primăvară doar un sfert au supraviețuit, restul au înghețat. Cei mai frumoși au fost distruși de șoareci. Când am vrut să-i tundem primăvara, s-au rupt imediat la atingere – din 100–120 de plante, 25–30 erau roase ca niște creioane. Atunci am decis să facem straturi înălțate, pentru că e aproape imposibil să scapi de șoareci – se înmulțesc de șapte ori pe an. În acea perioadă mă întrebam dacă nu cumva greșim făcând asta.
Îmi amintesc clar: era 13 mai, eram în bucătărie, am deschis laptopul și am dat peste un anunț: „Sera se închide – trandafiri de dat gratis.” M-am bucurat enorm, am sunat imediat la numărul din Ungaria, dar a trebuit să încerc de peste 20 de ori până mi-au răspuns. În cele din urmă ne-am înțeles și am pornit după butași.
Era deja luna mai, trandafirii înfloreau prin parcuri, iar noi mergeam să-i scoatem din pământ. Femeia cu care vorbisem ne-a spus să aducem o coasă pentru buruieni. Am luat o coasă secuiască de mână și am plecat – eu, soțul și soacra. Când am ajuns, prima întrebare a fost: „Doar voi trei ați venit pentru așa muncă uriașă?” Trandafirii erau acoperiți de buruieni până la brâu. A trebuit să cumpărăm motocoasă, să angajăm zilieri. Am muncit pe ploaie – dimineața ne-am udat leoarcă, după-amiaza ne-am uscat la soare. Am continuat să muncim. Aș vrea ca și astăzi să avem atâta energie cât aveam atunci.
Primele succese și lecții de viață
Eszter: A fost un adevărat botez al focului. Ați dovedit că sunteți hotărâți.
Ildikó: Mi-am dorit foarte mult. Simțeam că am nevoie de asta și că pot reuși. Sunt lucruri pe care mi le doresc, dar nu simt în mine acea convingere că merită efortul și atunci le las baltă. Dar în cazul ăsta am știut că trebuie să merg până la capăt.
Eszter: Au fost productivi trandafirii aduși cu atâta trudă?
Ildikó: Mulți nu au supraviețuit, pentru că deja intrase vegetația. Dar am replantat sera. Poate că ieșeam mai ieftin dacă îi cumpăram, dar ce poveste mai aveam de spus? Am primit soiuri care atunci erau în vogă. Am învățat mult, iar cu grădinarii de atunci păstrăm și azi legătura.
De la pasiune la afacere
Eszter: Când ați plantat primii trandafiri, v-ați gândit la afacere sau era doar un vis?
Ildikó: A fost doar un vis. Nu aveam capital, nici cunoștințe. Între timp am învățat să altoim. Din păcate, nu sunt cursuri pentru asta în zonă. În jurul Aiudului sunt câțiva specialiști sau ingineri horticoli de la care mai cerem ajutor. Încă învățăm din grădinile altora.
Eszter: Aveți modele sau surse de inspirație?
Ildikó: Urmăresc mulți grădinari online, descopăr culori și forme noi. Dar tehnica și tehnologia se învață doar local. Mă uimește când văd fire de trandafir de 1,5 m, când eu abia obțin 80 cm din același soi.
Eszter: Dar chiar e nevoie de așa lungime?
Ildikó: Tulpinile lungi dictează prețul. Deși prospețimea și forma ar trebui să fie mai importante. Trandafirii mei poate nu au 150 cm, dar ce tai dimineața, e deja în florărie la prânz.Eszter: Trandafirii sunt plantați în pământ sau în ghivece?
Ildikó: Ne-am gândit de mai multe ori la tehnologia de cultivare. La început i-am plantat direct în sol, apoi i-am scos pe toți și i-am mutat în găleți, iar de acolo i-am trecut în folie agricolă. A fost o investiție mare, dar așa plivitul merge mai ușor și mai rapid. Trebuie să lucrăm repede și eficient, altfel munca nu este rentabilă.
Eszter: Am văzut că încercați să cultivați într-un mod ecologic, aveți și grădină de legume și sunteți atenți la ce ajunge în sol.
Ildikó: Nu folosim îngrășăminte chimice, doar fertilizanți solubili în apă, prietenoși cu mediul, și bălegar de vacă. Probleme apar atunci când trebuie să combatem dăunători, de exemplu acarienii. Și în astfel de cazuri încercăm să găsim soluții naturale – am folosit ulei de parafină, de exemplu – dar uneori, pentru a salva recolta, suntem nevoiți să aplicăm una-două tratamente. Totuși, limităm foarte mult folosirea substanțelor chimice, pentru că și nouă ne pasă de aerul pe care îl respirăm în seră.
MAI – LUMEA ÎNVEȘMÂNTATĂ ÎN TRANDAFIRI
Eszter: Unde ajung trandafirii din Kénos?
Ildikó: La toți cei care îi iubesc. Avem clienți fideli și sezonieri – persoane fizice, florării, decoratori și chiar revânzători. Livrăm florile, dar ne bucurăm și când clienții vin personal la noi. Așa pot vedea cu ochii lor munca din spatele fiecărui fir.
Între timp am urmat și un curs de aranjamente florale, iar anul acesta am realizat primul meu buchet de mireasă. Avem și cutii florale – ideea a apărut într-un an când toamna a fost lungă și blândă, trandafirii încă înfloreau frumos, dar nu mai aveau tulpini suficient de lungi. Așa am găsit o modalitate de a-i valorifica.
Eszter: Lumea se schimbă, tot mai mulți devin conștienți de mediu și aleg să cumpere de la producători locali. E valabil și în cazul trandafirilor?
Ildikó: Pe „partea frumoasă” – așa îmi place să-mi numesc pagina de Facebook – promovăm trandafirii noștri. Avem deja peste două mii de urmăritori. S-a dus vestea și din vorbă în vorbă. Totuși, începutul a fost greu. În primul an, cu cele mai frumoase fire de trandafir pe care le-am crescut, am pornit spre florăriile din Odorhei, cam ca o fetiță care vinde flori. N-aș vrea să mai trăiesc din nou acea experiență. Mă priveau mirați – cine ești și ce vrei? După ce am trecut pe la toate florăriile, m-am întors acasă cu florile nevândute.Până la urmă, am reușit să pornim cu ajutorul unei decoratoare care ne-a spus numele a două soiuri de trandafiri foarte în vogă la acel moment și ne-a sfătuit să le cultivăm, pentru că le-ar putea folosi în lucrările ei. Asta s-a întâmplat în urmă cu opt ani, pe atunci și ea era la început de drum, la fel ca noi.
Au fost zile în care vindeam doar zece fire de trandafir pe toată ziua, dar constant. Apoi cele zece au devenit douăzeci, apoi patruzeci. Acum am ajuns la o sută de fire pe săptămână, cu livrare de două ori pe săptămână. Dar dacă nu aș fi dus acele prime zece fire atunci, probabil că azi n-am fi aici.
Anul 2020 a fost momentul când mai mulți au început să ne observe ca producători locali. În ciuda multor aspecte negative, pandemia a avut și unele consecințe binecuvântate: timp de două-trei luni nu au mai ajuns flori din străinătate la depozite, iar atunci mulți florari s-au gândit la noi și ne-au dat o șansă pentru prima dată.
De aceea cred că nu trebuie să ne pierdem niciodată speranța – în orice lucru rău se ascunde și ceva bun. Fiecare an are dificultățile lui, dar nu merită să ne concentrăm prea mult pe ele. Trebuie doar să muncim și să așteptăm luna mai.
CINE NU PREȚUIEȘTE MUNCA BUNĂ…
Eszter: Aud des de la producătorii locali că stabilirea prețului e o provocare. Nu își evaluează – sau mai bine spus, nu îndrăznesc să își evalueze – munca la justa valoare. Dar de ce ar fi mai puțin valoroasă o floare crescută aici, care e mai proaspătă și mai ecologică decât una adusă din străinătate? Mai ales dacă știm că susține traiul unui om de-al locului?
Ildikó: Observ o tendință clară de creștere în ceea ce privește cumpărăturile de la producători locali, dar în comparație cu legumele, florile sunt încă lăsate în urmă. Mai sunt oameni care spun că nu lucrează cu flori de la țară, pentru că nu vor să-și „strice” clientela. Mai văd și faptul că, fiind o floare produsă local, mulți se așteaptă automat să fie ieftină. Dar ca să avem trandafiri în mai, noi începem munca încă din ianuarie – ne încălțăm cizmele pline de noroi și ieșim în frig.
La început a trebuit să lucrăm mult pentru a îmbunătăți calitatea, și de aceea nici n-am avut curajul să cerem un preț real. Dar acum pot spune cu siguranță că trandafirul nostru, tăiat proaspăt și livrat imediat, valorează cel puțin cât un trandafir adus din afară, care a fost tăiat cu 7–10 zile înainte.
Viitorul: între răbdare, familie și planuri
Eszter: În afară de trandafiri, aveți și gypsofila frumoasă. Ai încercat să cultivi și alte flori? Ce îți rezervă viitorul?
Ildikó: Aș mai vrea să cultiv și alte flori, dar încă nu știu exact care. Mi-ar plăcea să am și verdeață decorativă, pentru ca în viitor, dacă fac buchete, să le pot realiza doar cu flori din grădina mea. Și din punct de vedere tehnic se pot face îmbunătățiri, modernizări – noi încercăm mereu ceva nou.
Avem planuri și obiective, dar toate sunt pe termen lung. Deocamdată nu vreau să le spun cu voce tare, până nu am o direcție clară. Acum mă gândesc la cum aș putea genera venit și pe timp de iarnă. La noi sezonul e din mai până în octombrie, dar munca începe încă din ianuarie, în sere. Atunci trebuie să înfruntăm frigul – lucru care nu se vede în rezultatele finale, dar fără el nu există recoltă frumoasă. Acel gol vreau să-l umplu cu ceva.
Sigur că am idei, dar viitorul este imprevizibil, chiar dacă ne uităm doar la ultimii doi ani.
Eu cred că în fiecare zi răsare soarele, și noi ne ridicăm o dată cu el și ne facem treaba, încercăm să ne câștigăm traiul. Deocamdată nu vrem să facem pași prea mari, ca să putem păstra echilibrul în viața de familie.
Eszter: Crezi că fetele tale vor continua această muncă?
Ildikó: Nu știu. Deocamdată sunt lângă noi, văd tot. Dacă vor alege altceva, le dau binecuvântarea mea. Vara ne ajută mult. Trebuie să prioritizăm. Curățenia și mâncarea vin după florile și clienții de dimineață. Fetele spală vase, dau cu aspiratorul, mătură. Iarna e mai liniște – și e bine așa. Nu poți trăi 12 luni ca în mai. Nici fizicul, nici sufletul nu rezistă. Iarna planific și mă încarc pentru martie.
Gânduri de încheiere:
Nimic nu înlocuiește puterea care vine din credință.
Dacă ți-ai găsit drumul, nu te teme de muncă – fără ea nu vin roadele.
Fiecare zi e un nou început. Învață, muncește când trebuie. Odihnește-te când poți.
Fii răbdător și ai încredere: dacă ai un rost, ți se va deschide la timp ușa potrivită. Iar drumul, oricât ar fi de greu, va avea sens.
Contact:
📍 Kénos, județul Harghita
📞 +40 749 219 869
📧 ildikobalazsi@freemail.hu
🌹 Facebook – Rozsatermesztes Kénosban